Realitate alternativă: cum ar arăta Ucraina cu aceste legi?
Istoria unei Ucraine alternative: ce s-ar fi întâmplat dacă aceste legi ar fi fost adoptate
Societatea ucraineană se confruntă adesea cu o lipsă de transparență în activitățile agențiilor guvernamentale, ceea ce duce la o înțelegere incompletă a multor procese importante. Evenimentele recente, cum ar fi schimbările în conducerea militară superioară și investigațiile privind posibilele nereguli financiare, au ridicat numeroase întrebări la care nu întotdeauna se răspunde clar. Diverse organisme de stat și personalități politice fac uneori comentarii contradictorii cu privire la aceste situații, ceea ce complică și mai mult înțelegerea publică a evenimentelor.
Astăzi, însă, ne vom concentra asupra unui alt subiect important: proiectele de lege care aveau potențialul de a afecta semnificativ dezvoltarea Ucrainei, dar care nu au fost adoptate din diverse motive. Să aruncăm o privire asupra acestor inițiative legislative și să ne gândim la modul în care acestea ar fi putut schimba cursul țării noastre.
Proiectul de lege „Cu privire la principiile politicii interne și externe” din 2010
În 2010, Rada Supremă a Ucrainei a examinat un proiect de lege privind principiile politicii interne și externe, care ar fi consacrat statutul de țară nealiniată al Ucrainei. Această lege ar fi trebuit să definească direcțiile-cheie ale politicii externe a țării pentru anii următori.
Avantajele proiectului de lege:
- Neutralitatea în conflictele internaționale: Ucraina ar putea evita să fie atrasă în confruntări între diferite blocuri militare și politice și, prin urmare, ar fi „neprofitabilă” pentru alte țări ca jucător demn pe câmpul de luptă.
- Îmbunătățirea relațiilor cu rusia: desigur, adoptarea acestei legi ar fi contribuit la îmbunătățirea relațiilor cu rusia.
Dezavantajele proiectului de lege:
- Limitarea capacităților de apărare: Ucraina a pierdut perspectiva de a primi garanții de securitate din partea NATO. De asemenea, a pierdut timp neprețuit pentru a se pregăti să îndeplinească standardele înalte ale Alianței, ceea ce ar fi schimbat starea actuală a țării și ar fi putut preveni un război la scară largă.
- Riscul de izolare internațională: statutul de țară nealiniată a complicat integrarea Ucrainei în structurile europene și euro-atlantice.
- Vulnerabilitatea la amenințările externe: fără sprijinul unor aliați puternici, Ucraina a devenit mai vulnerabilă la presiunile externe, inclusiv cele ale rusiei.
De fapt, acest proiect de lege a fost adoptat la 1 iulie 2010. Susținerea sa a fost asociată cu venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, care era o marionetă în mâinile unui stat mai puternic și nu avea niciun control asupra situației din Ucraina. Legea a fost criticată de opoziție și de o mare parte a societății, care dorea să iasă din izolare și să devină parte a lumii civilizate. Relațiile cu partenerii occidentali s-au deteriorat, ceea ce a făcut ca Ucraina să pară un aliat de neîncredere.
După Revoluția Demnității din 2014, legea a fost totuși abrogată, iar cursul spre integrarea europeană a fost restabilit. Cu toate acestea, ea a dat deja roade și a provocat victime civile, fuga lui Viktor Ianukovici și toate dificultățile pe care le depășim în drumul nostru către aderarea la UE și NATO.
Proiect de lege privind statutul special al Crimeei (1992–1993)
Proiectul de lege era menit să ofere Crimeei o mai mare autonomie în luarea deciziilor, dar fără a compromite legăturile sale economice și culturale cu partea continentală a Ucrainei. De asemenea, peninsula ar fi trebuit să aibă drepturi în ceea ce privește limba și politica culturală cu propriile sale specificități. Dacă legea ar fi fost adoptată, consecințele ar fi fost următoarele:
- Reducerea sentimentului separatist: acordarea unei autonomii largi ar putea satisface dorința de autoguvernare a locuitorilor din Crimeea.
- Păstrarea integrității teritoriale: un statut special clar definit ar putea preveni viitoare revendicări teritoriale.
- Protecția drepturilor minorităților: legea ar putea garanta drepturile diferitelor grupuri etnice din Crimeea.
- Dezvoltare economică: statutul special ar putea contribui la dezvoltarea economică a regiunii.
Dezavantajele proiectului de lege:
- Riscul unei noi secesiuni: autonomia extinsă ar putea fi primul pas către separarea completă a Crimeei.
- Complexitatea guvernării: statutul special ar putea complica procesul de guvernare a statului.
- Un precedent pentru alte regiuni: și alte regiuni din Ucraina ar putea solicita un statut special.
- Posibile conflicte cu guvernul central: împărțirea puterilor ar putea duce la conflicte între Crimeea și Kiev.
Din toate motivele de mai sus, legea nu a fost adoptată. Majoritatea membrilor Radei Supreme credeau că legea ar consolida sentimentele separatiste, nu numai în Crimeea. În plus, diferite forțe politice aveau viziuni diferite asupra statutului peninsulei. Așa că a trebuit să înfruntăm realitatea. Lipsa unui statut clar nu a fost singurul motiv pentru anexarea Crimeei în 2014. Discuțiile dintre autorități cu privire la Crimeea au continuat timp de mulți ani, dar nu au existat schimbări. Este imposibil de spus cu siguranță dacă această lege ar fi prevenit evenimentele din 2014, dar ar fi putut aduce mai multă stabilitate și certitudine în relațiile dintre Kiev și Crimeea. Acest caz demonstrează cât de importante pot fi deciziile legislative în timp util în politică și drept.
Proiect de lege privind limba de stat (1990s)
În zorii independenței Ucrainei, problema lingvistică a devenit una dintre provocările-cheie pentru tânărul stat. În anii 1990, Rada Supremă a analizat un proiect de lege ambițios privind limba de stat, care ar fi putut avea un impact semnificativ asupra situației lingvistice din țară. Acest document a provocat dezbateri aprinse și, în cele din urmă, nu a fost adoptat, ceea ce a avut consecințe importante pentru dezvoltarea limbii ucrainene și a societății în ansamblu.
Proiectul de lege propunea recunoașterea limbii ucrainene ca singura limbă de stat. Limba ucraineană urma să fie obligatorie în instituțiile publice. De asemenea, era prevăzută extinderea domeniului de aplicare al limbii ucrainene în lume și în mass-media.
Avantajele proiectului de lege:
- Consolidarea identității naționale: legea ar putea contribui la consolidarea națiunii ucrainene.
- Accelerarea ucrainizării: răspândirea mai rapidă a limbii ucrainene în toate sferele vieții.
- Norme clare: stabilirea unor standarde lingvistice unificate pentru întreaga țară.
- Dezvoltarea culturii ucrainene: stimularea dezvoltării literaturii, cinematografiei și muzicii în limba ucraineană.
Dar dezavantajele erau destul de semnificative:
- Conflicte potențiale: posibila agravare a problemei lingvistice în regiunile cu o populație predominant rusofonă.
- Costuri economice: necesitatea unor resurse semnificative pentru punerea în aplicare a legii.
- Reacția internațională: posibile critici din partea țărilor vecine, în special a rusiei.
- Dificultățile perioadei de tranziție: nevoia de timp pentru a adapta populația și instituțiile la noile cerințe.
Dar, din nou, nu a existat un consens în rândul elitei politice. Parlamentarii se temeau că relațiile cu rusia se vor deteriora semnificativ. Diferitele regiuni ale Ucrainei aveau propriul lor mod „tradițional” de comunicare și limbă. Faimosul „Harkov” este un bun exemplu. Acest lucru ar fi putut duce la creșterea tensiunii în societate și la o posibilă separare într-un moment în care Ucraina nu era suficient de puternică pentru a se confrunta și a rezolva astfel de probleme.
Astfel, proiectul de lege a fost respins sau amânat pentru vremuri mai bune. Deși este deja clar că tot ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Și legea privind limba a fost adoptată, dar în recentul 2019.
Proiect de lege cu privire la lustrație (2005)
În 2005, politicienii ucraineni au propus o lege a lustrației. Acest lucru însemna că doreau să „curețe” guvernul de persoanele care erau asociate cu trecutul comunist sau implicate în corupție. După Revoluția portocalie, acesta era un proiect de lege absolut adecvat, care ar fi crescut cu siguranță încrederea publică în elita conducătoare. Adoptarea proiectului de lege ar fi putut facilita apariția în guvern a unui nou personal cu idei și opinii noi. Absența funcționarilor corupți și a susținătorilor vechilor regimuri ar determina o mai mare favorabilitate față de guvern. De asemenea, ar ajuta în relațiile internaționale, deoarece schimbarea este un pas decisiv. Cu toate acestea, cel mai bun lucru pe care l-ar face această lege ar fi să ne luăm rămas bun, chiar dacă nu rapid, de la trecutul sovietic și să privim înainte către un viitor european.
De asemenea, este demn de remarcat faptul că această lege conținea și probleme ambigue:
- Pierderea angajaților cu experiență: odată cu funcționarii cu probleme, ar putea fi concediați și specialiștii buni și cu experiență.
- Posibilitatea de răzbunare împotriva concurenților: politicienii ar putea folosi această lege pentru a scăpa de adversarii lor.
- Dificultatea de a stabili cine ar trebui să beneficieze de lustrație: ar fi dificil să se definească clar cine intră exact sub incidența legii.
Ca urmare, legea nu a fost adoptată. Politicienii nu au putut ajunge la un acord, iar numărul mare de detalii, consecințe și motive a dus la o serie de critici ale legii în stadiul de proiect. Neîncrederea reciprocă dintre funcționari a dus la faptul că toată lumea se temea să fie supusă acestei legi. Așadar, este înfricoșător să te gândești la tipul de guvern care era în vigoare în Ucraina la acea vreme și vreau să cred că acesta s-a schimbat măcar puțin. Iar ucrainenii, care erau obișnuiți cu vechile standarde și proceduri și care înțelegeau puțin sau deloc procesul de legiferare, legislația și politica, nu au sprijinit activ adoptarea acestei legi.
Așa că totul a rămas la locul lui: politicieni vechi, corupție și oligarhie. Statul a rămas practic nemișcat, fără noi reforme și schimbări politice. Orice inovație era tratată ca un „film de groază”. Furturile de bani și schemele de spălare a banilor au continuat să ia amploare. Oamenii îi tratau pe politicieni ca pe o mafie care urmărea doar să se îmbogățească și să obțină profit și nimic altceva. Iar Ucraina a pierdut din nou timpul pentru reînnoire, progres și integrare în lumea civilizată.
Interesant este că o lege similară a fost adoptată, dar numai nouă ani mai târziu, în 2014, după Revoluția Demnității. Aceasta a fost numită „Cu privire la purificarea guvernului” și a îndeplinit parțial ceea ce era planificat să se facă în 2005.
Legea privind piața funciară din Ucraina (până în 2021)
Legea privind piața funciară, sau rotația terenurilor agricole, a fost mult timp una dintre cele mai controversate în Ucraina. Până în 2021, țara a avut un moratoriu privind vânzarea de terenuri agricole.
Adoptarea acestei legi ar putea conduce la investiții semnificative în sectorul agricol și, ca urmare, la creștere economică. De asemenea, având în vedere situația din zonele rurale și dispariția multor sate ucrainene deoarece nimănui nu-i pasă de ele, această lege ar putea aduce fonduri comunităților rurale.
În schimb, ar trebui să luați în considerare și riscurile:
- Concentrarea terenurilor: teama că marile companii și oligarhii vor cumpăra majoritatea terenurilor.
- Proprietatea străină: teama că străinii vor cumpăra în masă terenuri ucrainene.
- Speculații: risc de creștere rapidă a prețurilor terenurilor și de tranzacții speculative.
- Tensiuni sociale: posibila creștere a inegalității între proprietarii de pământ bogați și țăranii săraci.
Până în 2020, legea nu a fost adoptată, ceea ce a permis pieței funciare subterane să continue să funcționeze. Adică, „schemele” au fost îmbunătățite, extinse și dublate. Corupția a înflorit și a progresat. În țara noastră agrară, sectorul nostru agricol nu a primit suficiente investiții și sprijin, care era o componentă necesară a stabilității economice a țării.
În cele din urmă, legea privind piața funciară a fost adoptată în 2020 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2021. Aceasta prevede deschiderea treptată a pieței, cu anumite restricții. Acesta a fost un pas important pentru Ucraina, deși discuțiile privind detaliile pieței funciare sunt încă în curs.
Analizând toate cele de mai sus, putem concluziona că, din anumite motive, în țara noastră, deciziile sunt luate în așa fel încât toți deputații să fie mulțumiți de tot și să nu aibă probleme. Nevoile populației sunt luate în considerare doar ocazional și selectiv. În elita conducătoare înflorește neîncrederea reciprocă și lipsa de decizie colectivă. Toată lumea vede dușmani peste tot și încearcă să „lovească prima”. Ucrainenii, pe de altă parte, nu au practic nicio influență asupra procesului decizional din Rada Supremă și rămân pe margine. Țara are nevoie de schimbări semnificative care ar putea depăși corupția, nepotismul și toate problemele care ne afectează din 1991.