Charlie Sheen, atacat în propria locuință: Femeie cu o armă letală arestată
Starul din „Doi Bărbați și Jumătate” a scăpat nevătămat în urma atacului din Malibu
Charlie Sheen, celebrul actor american, a fost atacat în propria sa locuință din Malibu de către o femeie înarmată cu o armă letală. Incidentul a avut loc miercuri în jurul orei 13:00, ora locală. Paramedicii au fost chemați la domiciliul actorului, însă acesta nu a necesitat transportul la spital. Poliția din Los Angeles a arestat-o pe Electra Schrock pentru spargere de locuință și atac cu armă letală. Potrivit BBC , departamentul șerifului din Los Angeles a confirmat atacul și a declarat că ancheta este în desfășurare. Femeia va fi prezentată instanței și este acuzată și pentru folosirea forței care putea provoca vătămări corporale grave.