Cum se va schimba geopolitica în următoarele decenii?

Globalizarea, în ciuda diferitelor opinii asupra acesteia, rămâne o parte importantă a lumii moderne, unde țările nu doar că fac comerț, ci și schimbă culturi și tehnologii. Înainte de a înțelege cum s-au schimbat dinamica globalizării, este important să ne uităm la istoria sa. Înainte de Primul Război Mondial, lumea a experimentat o fază turbulentă de globalizare, care a fost reluată abia în anii '70. Al Doilea Război Mondial a adus corecții semnificative, dar din începutul anilor '90 până în anii 2000, au fost mai multe eforturi din partea țărilor pentru comerț și cooperare.

Astăzi, totuși, asistăm la noi provocări care indică o posibilă deglobalizare. Deși țările continuă să caute interacțiune, tensiunile dintre lumea dezvoltată și Sudul global devin din ce în ce mai evidente. Deglobalizarea este opusul globalizării, manifestându-se prin întărirea granițelor naționale și restricții asupra relațiilor de piață. În timpul globalizării, apar instituții supranaționale care încearcă să abordeze problemele comune, în timp ce deglobalizarea limitează influența acestora. De exemplu, Organizația Națiunilor Unite a suferit o diminuare a rolului său.

Cercetătorii observă că procesele de deglobalizare ar fi putut începe încă din 2023, când comerțul global a scăzut cu 1%, în ciuda unei creșteri de 3,2% a PIB-ului global. Aceasta indică o corelație între declinul globalizării și recuperarea observată în 2021-2022. În trimestrul al treilea din 2022, comerțul global a depășit nivelurile anterioare COVID-19 cu 9%, dar ulterior s-a observat o revenire.

Cu toate acestea, la începutul anului 2024, vedem semne de recuperare a comerțului. Țările în dezvoltare își cresc activ cota în comerțul global, în timp ce țările occidentale arată o dinamică mică. Deglobalizarea ar putea conduce la efecte inflaționiste și creșterea costurilor. De exemplu, în China, raportul exporturilor față de producția industrială a scăzut de mai bine de două ori din mijlocul anilor 2000, reflectând o creștere a consumului intern, dar nu cu viteza necesară.

Ca răspuns la aceste schimbări, SUA și UE impun noi tarife, ceea ce duce la o scădere a cotei Chinei în importurile americane, în timp ce cotele altor țări, cum ar fi India și Vietnam, cresc. Comerțul global nu mai este doar un interes economic; este din ce în ce mai subordonat intereselor geopolitice. Pentru SUA, partenerii în nearshoring au devenit Canada și Mexic, în timp ce Thailanda, India și Vietnam au devenit parteneri în friend-shoring.

Globalizarea, care a unit lumea pentru a realiza progrese tehnologice, a generat, de asemenea, contradicții. Crizele economice și războiul din Ucraina au fost teste serioase pentru frontierele deschise. De ce țările își rup legăturile comerciale? Această întrebare devine din ce în ce mai relevantă.

Acum două secole, lumea nu putea să își permită globalizarea modernă din cauza războaielor și epidemiilor constante. Numai după cele două războaie mondiale au început schimbările radicale care au pus bazele unei economii globale bazate pe beneficii reciproce. După semnarea Acordului General pentru Tarife și Comerț în 1947 și, ulterior, crearea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în 1995, comerțul global a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Cu toate acestea, globalizarea nu aduce doar beneficii. Multe țări, confruntându-se cu concurența din partea produselor ieftine, își pierd piețele. De exemplu, companiile americane au redus cu 3,2 milioane de locuri de muncă după deschiderea pieței către China. Astfel de pierderi, combinate cu inegalitatea care s-a accentuat în SUA, determină populația să pună întrebări cu privire la viabilitatea globalizării.

Conflictele dintre SUA și China, cele două cele mai mari economii din lume, sunt alimentate de reguli inegale în cadrul OMC. Cu toate acestea, în ciuda acestor provocări, comerțul global rămâne o parte integrantă a economiei globale, iar întrebarea dacă asistăm la sfârșitul erei globalizării este probabil prea simplistă. Lumea poate fi pe cale să intre într-o nouă eră, în care formele de cooperare se schimbă, dar procesul de globalizare este puțin probabil să se încheie.