Românii preferă finanțarea 'Buy Now Pay Later' pentru electronice și electrocasnice
Oamenii caută soluții eficiente din punct de vedere al costurilor, în special în contextul economic actual
Un sondaj recent arată că opt din zece români optează pentru tipul de finanțare "Buy Now Pay Later" (Cumpără acum, plătește mai târziu) atunci când achiziționează electronice și electrocasnice. Conform datelor TBI Bank, 23% dintre respondenți ar utiliza BNPL pentru vacanțe, iar aproape 18% pentru servicii medicale de calitate.
Aproximativ 53% dintre participanți preferă să ia mai multe împrumuturi de valori mici pentru achiziții mici, cu rambursare în rate fără dobândă, în timp ce doar 21% ar opta pentru un împrumut mai mare, rambursat în rate cu dobândă. În general, peste 80% dintre români aleg soluții BNPL cu patru rate fără dobândă pentru a beneficia de costuri mai mici într-un context economic delicat, relatează Agerpres.
În privința modalității preferate de achiziție, 41% vor plăți în patru rate fără dobândă, aproape 36% preferă plata integrală în prima zi, iar 22,4% aleg plata în rate cu dobândă zero pentru primele patru rate.
Sondajul TBI Bank reflectă că BNPL permite românilor să cumpere imediat produse pe care altfel nu și le-ar permite, iar aproximativ 70% consideră această soluție de finanțare ca fiind una de încredere. De asemenea, 34,53% dintre respondenți ar avea nevoie de peste 3.000 de lei prin BNPL, iar 22,42% ar solicita o sumă de maximum 1.000 de lei.
Sondajul, realizat la nivel național în perioada august-septembrie 2023, a intervievat 1.057 de utilizatori de internet din România, cu o prezență de peste 50% femei, aproximativ 75% cu vârsta de maxim 45 de ani și peste 87% locuind în mediul urban. TBI Bank, lider regional în soluții de plată alternative, a acordat în 2022 aproape 550.000 de credite.