Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, primește la Chișinău importanți lideri europeni

Președintele Austriei, Președinta Republicii Moldova și Președinta Sloveniei
presedintie.md
În discuții, s-a abordat și situația din Ucraina

Maia Sandu i-a salutat la Chișinău pe Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, și pe Președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar. Sandu a subliniat importanța vizitei, menționând că, la scurt timp după recomandarea Comisiei Europene privind începerea negocierilor, acești parteneri europeni confirmă că Moldova este așteptată în familia europeană.

„Este un gest puternic, care ne arată că avem prieteni de nădejde, cu ajutorul cărora ne protejăm democrația, dezvoltăm economia și construim Europa aici, acasă”, a declarat  Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

În discuții, s-a abordat și situația din Ucraina, care rezistă eroic invaziei ruse, protejând astfel pacea și în Moldova. Maia Sandu a făcut un apel către comunitatea democratică să continue să sprijine Ucraina.

De asemenea, lidera de la Chișinău a exprimat recunoștința pentru solidaritatea Austriei și a Sloveniei, care finanțează proiecte de dezvoltare în Moldova.

„Mizăm pe o decizie pozitivă a statelor membre privind începerea negocierilor de aderare la sesiunea Consiliului European din 14-15 decembrie. Aderarea Moldovei la UE este unica noastră șansă de a garanta pacea, libertatea și bunăstarea pentru întreaga țară”, a subliniat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

RELATED POST

See all
Selectați ediția
Setări

Night Mode

Listen